Satul Marianca de Jos
R-nul Ștefan Vodă. Atestat la 10 mai 1844

NOTĂ STATISTICĂ (august. 2007). Distanța pînă la centrul r-nal- 7 km,
pînă la st. c.f. Căușeni-30 km, pînă la Chișinău-113 km. Suprafața moșiei-1297ha.
Gospodării-201. Populația-593 de locuitori. Biserica Sf. Parascheva. Gimnaziu(12 profesori),
cămin cultural, 2 biblioteci, oficiul poștal, punct medical, 35 de fîntîni, un magazin, cafenea-bar.

Caracterizînd s. Marianca de Jos, Zamfir Arbore scria în dicționarul sîu din1904: „Marianca, Marianovca, sau Coromîsla(Cobîlița), sat în județul Akkerman, volosti Alexandrovca, așezat în valea Feștelița. Are 67 de case cu o populație 580 suflete, 173 de vite mari”.
Acest sat, ca și multe altele, a fost studiat de savantul istoric Ion Leașco, doctor în istorie. El constata că în timpul primei stăpîniri a Rusiei Țariste(1812-1918) majoritatea satelor basarabene erau locuite de răzeși moldoveni. În 1859 satul răzășesc vizat avea 12 gospodării populate de 50 de locuitori(25 femei și 25 de bărbați). Moșia aparținea boierului Buznea și negustorului Cherches.
Arheologii însă, au descoperit aici vatra unei așezări umane cu o vîrstă de cca 3.200 ani și obiecte din epocabronzului. Cele 3 movile funerare din jurul satului vorbesc despre invazia în repetate rînduri a triburilor de nomazi, năvălitoare cîndva peste băștinașii din stepele asiatice.
Actualul sat și-a găsit oglindire în analele arhivei, începînd cu 10 mai 1844, cînd pe moșia contelui Bechenford se stabilise cu traiul un grup de țărani bejenari. În octombrie 1850 ei erau deja în număr de 113 bărbați și 76 de femei, care alcătuiau 53 de familii.Cel mai în vîrstă era Chirică Rîileanu, care împlinise 71 ani. Cea mai numeroasă familie era a lui Consatantin Cornițel, care împreună cu soția Arghira creșteau7 copii. La 18 ianuarie 1855 Marianca din voloste Purcari, jud. Akkerman, însuma112 suflete, care către an 1873 se pricopsiră cu 600 deseatine de pămînt arabil.
Potrivit datelor oferite de A.N. Egunov,directorul Departamentului de Statistică al Basarabiei,în 1870 Marianovca avea 73 case de locuit cu 380 de locuitori.Pămînt era mult, deci în gospodăriile oamenilor și vite erau multe; 215 cai, 273 de vite mari cornute,1402 oi.
Alte documente afirmă, că la 1906 aici locuiau440 de oameni, care aveau 44 de copii de vîrstă școlară, dar școala parohială de o clasă frecventau numai 32 elevi.
Situația oamenilor a devenit mai bună după Unirea Basarabiei cu Romănia din 1918, cînd după noua reformă agrară, 68 de țărani au primit gratis încă 275 ha 6.200 m.p. de pămînt. La recesămîntul populației Romăniei efectuat la 29 decemrie 1930, satul înregistrase 120 de gospodării și 585 de locuitori, inclusiv 555 de romăni, 6 ruși, 5 evrei ș.a.
Școala primară avea anual în cataloage peste 130 de elevi, instruiți de învățătorul Dumitru Bogheanu. Credincioșii frecventau biserica din Feștelița, dar în Marianca de Jos lăcașul sfînt a început să se construiască în 1935 din inițiativa unui om foarte autoritar în sat- Tudor Trofim și aproape terminată în1944(meșter principal-Nicolai Batîr), cînd a fost sfințită de preotul din Feștelița, Ion Mîrza. Dar
s-au întors sovieticii și clădirea bisericii a fost profanată, transformînd-o în depozit.
A fost reconstruită abia în anii de democreție din inițiativa altui creștin din Marianca de Jos- Ștefan Trifim cu susținerea altui preot din Feștelița-Zaharia Rusu.
Noua administrație sovietică a venit și cu o nouă împărțire teritorială. Între anii 1940-1956 localitatea făcea parte din r-nul Volintiri, între an. 1956-1964 – din r-nul Căușeni. Marile greutăți din acești ani, totuși n-a frânat evoluția demografică a satului, fapt ce se explică prin numărul mare de familii cu mulți copii. Astfel, în deceniile 6-7 Tatiana Batîr, Feodosia Bivol, Vera Fulga, Feodosia Moraru, Varvara Obadă, Ioana Tulba educau cîte 5 copii fiecare, Melania Donea-6, iar Natalia Cornițel-7. Ca rezultat, numărul populației a sporit de la 579 în 1950, până la 683 de oameni în 1970.
În războiul din 1941-1945 și-au pierdut viața 22 de cetățeni din localitate.
Anul 1946 a adus o secetă cumplită și o foamete mare, băgînd în pămînt sute de oameni. Apoi staliniștii au adus represiunile populației. La 13 iunie1941 a fost condamnat Pavel Trofimov, iar soția sa Maria, 3 copii și nora Eufrosinia au fost deportați în reg. Aktiubinsk. A fost pus în închisoare și fostul primar Ion Trofimov. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 au fost deportați Mihail Batîr cu soția Olga și 3 copii, Ștefan Trofimov cu soția Sicleta, 3 copii și nora Eudochia.
În 1973 Marianca de Jos avea 683 de oameni, ei constituiau secția 3 de producție a gospodăriei de stat ,,Pobeda,, cu sediul în or. Suvorov (azi Ștefan Vodă).
Cînd populația satului se mărise, în sat s-a deschis școala medie incompletă, numărul elevilor a ajuns la 94.
O bună reputație și-au făcut în localitate medicul Vasile Ciorici, Directorul SRL.,,Antelis-Agro”, Bragarenco Serghei, învățătorii Batîr Valentina, Bivol Svetlana şi Cornițel Eugenia, care pe lângă pedagogie a activat cu râvnă 27 de ani în administrația publică locală.
Pe perioada anilor 2007-2015 satul a fost condus de Dna Bivol Svetlana, datorită căreia localitatea dispune de drumuri reparate, apă potabilă, iluminare stradală, rîuleț curățit și multe altele.
În prezent localitatea se bucură de succesele d-lui primar, Ştirbu Ruslan, primar în al II-lea mandat.